Ce spun oamenii



După ce am terminat medicina, urmată de 4 ani de practică specializată, în timp ce eram măritată cu un fizician şi aveam 3 copii foarte activi, mi s-a părut greu să stau linistită şi să mă relaxez. Tehnica Sahaj Samadhi m-a învăţat nu numai asta, ci şi să observ liniştea dinăuntru şi să pot purta cu mine acea stare de pace chiar si lucrând.

Dr. Jennifer Irwin
Psihiatru


Când aveam 16 ani, vroiam sa practic meditaţia. Am început experimentând din cărţi, prin încercări eşuate. Am avut o experienţă reuşită, pe care însă nu am putut să o repet mai tărziu. Aşa că am renunţat la meditaţie. Mai târziu când am început să învăţ Sahaj, am putut face imediat legătura când profesorul a spus, “Nu e vorba despre experienţă, ci despre beneficiile minţii şi corpului”. Aceasta a fost o întâmplare revelatoare şi alături de îndrumarea corespunzătoare a adus o mare diferenţă în viaţa mea.

Frank Schmidt
Analist de busines, Norvegia & India

 

Întotdeauna am auzit sau văzut oameni meditând, dar n-am înteles cu adevărat ce se întâmpla sau ce trebuie să faci pentru a medita; până pe 24 Februarie 2009, când m-am înscris în Art of Living luând parte la primul curs. Apoi - zborul a început! De atunci, am practicat meditaţia în fiecare zi! A fost o experienţă bogată, care m-a schimbat, întrucât meditaţia din fiecare zi este diferită de cea din ziua precedentă! Îţi aduce noi perspective şi profunzime. Am devenit mai atent în interior şi gradul de conştientizare a crescut. Nu numai asta, dar m-a ajutat să devin mai calm şi centrat, mai concentrat şi de asemenea mi-a accentuat capacitatea intuitiva. Meditaţia Sahaj Samadhi este asemeni cafelei instant - aproape instantaneu te poartă către un loc nou. Aşa de puternică este tehnica! Meditaţia este un obicei pe care il voi menţine tot timpul. Şi este adevărata arta de a nu face nimic!

Anirudh Singh
Pune, India